Iluzia temporaliății pe care am putea-o controla ne face să ne mutăm mare parte a vieții în calendare...așteptăm o sărbătoare (a spiritului, a familiei, a gândului...), o plecare în concediu, o întâlnire sau un alt eveniment care ni se pare într-o anumită etapă important...și uităm, uităm că "azi" devine foarte ușor "ieri" și "mâine" s-a și făcut un alt "astăzi" de care nu avem vreme să ne amintim...Și, suspendați între false priorități, între ce avem de făcut și ce trebuie ori credem noi că e necesar să facem, ne rătăcim viața până, sătulă și ea de atâtea amânări, se rătăcește la rându-i de noi...
Clipa - picur de eternitate, clipa...nu iartă și nici nu uită, de aceea nici nu se întoarce, apele...râului nu sunt niciodată aceleași, oricât am considera noi că nu s-au schimbat. Ne schimbăm noi, se modifică sistemul de referință, se transformă gradul de transparență al apei ori debitul...sau e câte puțin din toate...greu de spus. Rămâne doar cursul viu al devenirii, al lui "totul se schimbă", al totului devenit când nimic, când infinit într-un joc de lumini și umbre numit simplu..."a fi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu