care când ne doboară, când ne fac să plutim pe suprafața unei mări în care nu știm cât din noi se oglindește în adevăr și cât se vrea oglindit...Probabil de la ploaia aceasta infernal de neestivală mi se trage acum obsesia oglindirii ori de la ...avatarurile unei pendulări între "aș vrea " și "am vrut"...la ce ne-or fi trebuit atâtea nuanțe în modalități și axe temporale?!
Încotro merg dorurile noastre când uităm de tentația imediatului - fie el politică, fotbal, vreme, sex ori limba română, ca...la asta ne pricepem toți!!! Ale mele, de exemplu, se îndreaptă spre un oraș - îl pot iubi fără să mă rănească, fără să îmi ceară nimic, fără să mă vrea altfel decât sunt, îl pot iubi fără să fiu condiționată. Și, desigur, fără să îl condiționez, la rândul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu