Vara e, pentru mine, răstimpul în care -dacă nu sunt cel mai aproape de mulțumire- sunt cel mai departe de nemulțumire. Îmi zâmbește sufletul în preajma lanurilor de floarea-soarelui, îmi spală zațul întrebărilor unda tainică a mării, îmi luminează dunele inimii soarele. Simt vibrația vieții, fără să o mai refuz, fără să mă mustre cugetul, fără să mă cufund în mii de problematizări.
Am o bizară polarizare a spiritului, de parcă estivalul ar primeni resorturile mele interioare...deși nu mi-am făcut apariția sub semn de vară! Dintotdeauna a fost pentru mine timpul primordial și edenic, răgazul de pace a mea cu mine -desigur, nu totală...- lentila perfectă, aceea care nu mai deformează nici relația cu eul, nici interacțiunile cu ceilalți. Minunile trecătoarelor mele iubiri au început vara și, probabil nu întâmplător, nu au murit vara!
Din ce unghere vine pasiunea pentru văratic nu știu încă și nici nu mi se pare fundamental. Îmi ajunge să iubesc cât nici nu știam că pot ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu