Un gând

Patru ani ți se par mulți pentru o căsnicie? Atunci 27 cum crezi că sunt? Mulți? Puțini?

Întrebările m-au uimit prin logica și sinceritatea lor. M-au și nedumerit; adică de ce să cântărim în ani caracterul unei căsnicii; de ce să aplicăm și aici numericul, cuantificarea matematică? Durata îi dă, nu neg, nota de real și firesc, îi confirmă stabilitatea și angajamentul partenerilor. Să însemne aceasta că există doar reperul temporal în a ne poziționa față de o relație maritală? Interogațiile anterioare au germinat astfel altele și o vor face și pentru cine va citi, virtualmente vorbind, aceste rânduri. Fiecare își pune la un moment dat probleme similare, optând pentru o anumită interpretare în care experiența (atât aceea personală, cât și a mediului apropiat) își va impune viziunea și va direcționa, de cele mai multe ori subiectiv, posibilele răspunsuri ori va lăsa locul punctelor de suspensie ale reflecției.

O exista un prag de vreme la care încep să se fisureze căsătoriile nefăcute să dureze, deși participiul nu e tocmai corect aici; noi le facem, noi construim reușita ori eșecul unei iubiri, al unei prietenii...Nu neg totuși că există și datumul, ceea ce e „al tău”, fiindcă așa trebuie, fiindcă -vorba d-lui Coehlo- așa a complotat tot universul să fie. M-a captivat dintotdeauna (în basmul în care nu am reușit să accept încă delimitarea clasică bine – rău; așadar în „Tinerețe fără batrânețe...”) episodul întoarcerii eroului și al întâlnirii cu moartea; nu e moartea așa abstractă și egalizatoare, e „moartea lui”, individualizare care m-a făcut să mă gândesc la scenariile prestabilite pe care fiecare le purtăm cu noi încă de la ... fabricație. Avem liberul arbitru, el ne ajută la parcurgerea drumului, nu îi modifică însă punctul de pornire, traseul, opririle și nici punctul terminus.

Să mă întorc la întrebările de la care pornisem. Timpul e și el relativ, doar trecerea lui e absolută; anii nu garantează, după cum nici nu anulează. O iubire rămâne sau nu vie; azi poate fi vie și mâine e posibil să nu mai fie. Nici vie, nici iubire. O căsnicie de durată e, de aceea, un succes, o șansă și o dovadă că îndrăzneții și perseverenții reușesc (mulțumesc pentru inspirație!); când are și factorul temporal de partea ei, e deja o particulă de nemurire, accesibilă bieților trecători prin infinitate care suntem...